Frânturi din carte. Adevăruri nerostite.

Fiecare fragment de mai jos este o mărturie. Nu ficțiune, ci realitate crudă, trăită în tăcere de mii de copii abandonați într-un sistem fără milă.
Te invit să citești cu inima deschisă.

✅ Fragment 1:

Titlu: „Iadul din curte” – Capitolul 17

Curtea orfelinatului ar fi trebuit să fie loc de joacă. Pentru noi a fost teren de pedeapsă.

Acolo, în acea curte încercuită cu garduri înalte, se juca un altfel de joc: cine scapă fără vânătăi.

Acolo învățasem că nu ai voie să cazi. Nu ai voie să plângi. Nu ai voie să ceri.

Băieții mai mari ne pândeau din colțuri. Educatoarele stăteau la distanță, ca niște statui absente.

Nu era joacă. Era supraviețuire.

✅ Fragment 2:

Titlu: „Primul strigăt în absența îngerilor” – Capitolul 27

În acel dormitor nu se dormea. Se aștepta, cu ochii închiși strâns, ca și cum somnul ar fi putut opri ce urma.

⁠Dormitorul era culoar de suferinta impartit in taceri egale. Trupuri mici, adunate sub paturi prea scurte, in saltele ude, intr-un aer ingrosat de resemnare….Fiecare copil visa sa adoarma inainte sa se intample ceva. Pentru ca in orfelinat, noaptea nu aducea odihna. Noaptea era teren de vanatoare.

✅ Fragment 3:

Titlu: „Drumul către necunoscut” – Capitolul 13

Într-un loc unde durerea nu avea glas, tăcerea devenea singura formă de apărare.

⁠Foamea. Bataile.  Tacerea in care nici plansul nu avea voie sa existe. Noptile cu gura inclestata de frig.Fiecare rana, fiecare palma,  fiecare clipa in care taceam doar ca sa supravietuiesc-toate clocoteau in mine.

Descarcă eBook-ul PDF